În jurnalul de călătorie dat există cuvinte și grupuri de cuvinte referitoare la timpul în care s-au petrecut întâmplările povestite. Notează în caiet indicii de timp, așezându-i în patru coloane, conform modelului de mai jos. Date Zile ale săptămânii Momente ale zilei Alți indici de timp text Jurnal de calatorie poptileamalia Date: 6 mai 7 mai
De când am descoperit Apusenii ne-am dat seama câte sunt de vizitat și făcut în zonă, mult mai multe decât am putea acoperi, ca oameni „normali", într-un concediu. Învălmășeală de cuvinte (109) jurnal de călătorie (150) povestiri cu morala (6) publicații (3) reflecții (149) Tinutul dintre Mari (5)
După vizitarea cetății Râșnov, ne-am continuat călătoria ajungând la peștera Valea Cetății. Până să ajungem la peștera am urcat un deal cu pietre. Am fost foarte obosit după ce am urcat pe deal pentru că dealul era foarte abrupt și am urcat destul de mult. Am ajuns în peșteră.
Mai puţin veselă era însă vremea. În continuare ploaie, frig şi vânt, exact cum spuseseră previziunile. Primul lucru pe care l-am făcut, odată cazaţi, a fost să ne luăm acreditările de la centrul de presă, aflat la cinci minute de hotel. Iar primul lucru care ne-a izbit, şi continuă de atunci să ne mire, e că în Linz nu sunt
Dacă tot e iarnă afară, am zis să trec în revistă, vacanța noastră călduroasă recent încheiată. Sumarizez tot sub forma unui jurnal de călătorie, păstrând aceași structură cu cele câteva "jurnalele" de călătorie trecute, povestite. Pentru început, ca să vă faceți o idee de buget necesar, las aici, împărțite în categorii toate cheltuielile noastre.
Sardinia orasul Bosa. Pana in orasul Bosa - in multe dintre ghidurile turistice definit fiind ca cel mai frumos oraș din Sardinia . Orășelul Bosa situat pe malul râului Temo fusese până in anii 40 un oraș de pielari si râul care trece prin mijlocul acestui oraș trebuie sa fi mirosit îngrozitor de rau pe vremea aceea .
s7CU.
in jurnalul de calatorie dat exista cuvinte