Femeile însărcinate, precum şi cele care au născut şi s-au întors la serviciu pot beneficia de protecţie şi de unele privilegii la locul de muncă dacă îşi anunţă angajatorul despre starea lor, conform legislaţiei autohtone. Protectia maternitatii inseamna protectia sanatatii si a securitatii salariatelor gravide sau mamelor la Discriminarea femeilor la locul de muncă. Cele mai multe cazuri de încălcare a drepturilor femeilor se pot reflecta prin intermediul practicii judiciare. Acestea se produc cu precădere în materie de drepturi salariale. Relevantă în acest caz este Sentința civilă nr. 1342/2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj. (4)În cazul în care angajatorul asigură în cadrul unităţii încăperi speciale pentru alăptat, acestea vor îndeplini condiţiile de igienă corespunzătoare normelor sanitare în vigoare. Art. 19 (1)Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot fi obligate să desfăşoare muncă de noapte. (2)În cazul în care sănătatea salariatelor menţionate la alin. În plus, au dreptul la o dispensă de maximum 16 ore pe lună din programul normal de lucru, plătite de angajator, pentru efectuarea consultaţiilor prenatale. Iar în cazul în care angajatorul nu poate să le asigure viitoarelor mame condiţii de muncă potrivite, acestea au dreptul la concediu de risc maternal de 120 de zile, recomandat de medic. Drepturile femeilor la locul de muncă, în perioada sarcinii și după naștere TOTUL DESPRE MAME Femeile însărcinate, precum şi cele care au născut şi s-au întors la serviciu pot beneficia de protecţie şi de unele privilegii la locul de muncă, conform legislaţiei autohtone. Potrivit legii, mamele si femeile insarcinate se bucura de mai multe drepturi la locul de munca. Practic, dreptul femeilor insarcinate la un program adaptat fara a li se modifica salariul este reglementat prin lege, iar mamele au dreptul la pauze pentru alaptat sau program mai scurt. tOLFXAc.

drepturile femeilor insarcinate fara loc de munca